- Details
- Written by: AlumniUO
- Category: Alumni
- Hits: 142
Ștefan Marius Deaconu

Programul de studiu absolvit: Istorie (2015) - licență/Istoria vestului românesc – masterat
În prezent: Specialist în învățământ superior / lector universitar; expert în politici publice educaționale
Ștefan-Marius Deaconu a absolvit licența și masteratul în Istorie la Universitatea din Oradea, iar ulterior și-a finalizat doctoratul la Universitatea din București, cu teza „Dimensiunea socială a învățământului superior din România între 1968–1989”.
A fost bursier al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (octombrie 2015 – iulie 2016) și a efectuat un stagiu de practică la Open Society Archives, Budapesta, Ungaria (noiembrie 2016 – ianuarie 2017). A ocupat funcțiile de vicepreședinte și președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, fiind student evaluator în cadrul ARACIS (Comisia de specialitate nr. 2 – Științe umaniste și teologie), precum și membru și secretar general al Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU).
Începând cu 2019, este expert în politici publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) , unde a coordonat proiecte naționale de amploare: EUROGRADUATE 2022 Survey, National Student Survey (NSS-RO), National Employability Survey (NES-RO), precum și inițiative privind codurile de etică și cultura integrității în universitățile românești. În perioada 2022-2024 a ocupat funcția de consilier al ministrului educației.
În paralel, între iulie 2022 și decembrie 2024 a activat ca asistent de cercetare în cadrul proiectului „Access to Higher Education in post-communist Romania (AHE-RO)”, concentrat pe analiza accesului la învățământul superior și pe legătura dintre polarizarea socială și parcursul educațional.
În prezent este lector universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Adelina Demian

Programul de studiu absolvit: Relații internaționale și studii europene,
În prezent: Talent manager, Directoratul General pentru resurse umane, Comisia Europeană, Luxembourg
Beneficiară al două burse pe parcursul studiilor, Erasmus-studiu în Scoţia şi Leonardo-plasament în Franța. Pe durata Masteratului, stagii la diferite Instituții Europene: Parlamentul European - Luxembourg, Europol - Olanda şi Banca Europeană de Investiții din Luxembourg. Angajată în Administraţia Europeană, în domeniul resurselor umane, în cadrul European Asylum Support Office din Malta, iar în prezent funcționar al Comisiei Europene.
Eliza Vaș

Programul de studiu absolvit: Relații internaționale și studii europene
În prezent: Redactor șef Romanian Journal of European Affairs (revistă în categoria ESCI in web of science); Șef serviciu - Institutul European din România.
Licențiată în Relatii internationale si Studii Europene. Studii de masterat și post-universitare în cadrul Universității „Babeș -Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea din Szeged și Universite Paris-Est Marne-la -Vallee.
În prezent, este editor ef la revista RJEA, responsabil de conținut și analize în cadrul EUROPE DIRECT București, Șeful Serviciului Studii Europene din cadrul Institutul European din România.
Raul-Mircea Gutin

Programul de studiu absolvit: Relații Internaționale și Studii Europene – Universitatea din Oradea, promoția 2007
În prezent: Consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului României
Absolvent al specializării Relații Internaționale și Studii Europene, Raul-Mircea Gutin și-a construit o carieră solidă în managementul corporativ și leadership strategic. A ocupat funcții de conducere în companii multinaționale de top, precum Celestica, Shinheung Electronics și Nidec Oradea, unde a acumulat experiență în coordonarea echipelor și dezvoltarea organizațională.
Formarea academică la Universitatea din Oradea i-a oferit baza pentru a înțelege complexitatea mediului internațional și a construi o carieră orientată spre rezultate. În iulie 2025, a fost numit consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului României, o recunoaștere a profesionalismului și a experienței sale în management și politici publice.
Raul Gutin demonstrează că traseul unui absolvent RISE poate duce de la mediul universitar orădean la poziții de decizie în administrația centrală, contribuind la dezvoltarea societății prin viziune, responsabilitate și angajament public.
Teodora-Florina Albiter

Programul de studiu absolvit: Relații Internaționale și Studii Europene
În prezent: Director de programe, Fundația Comunitară Oradea
Absolventă a specializării Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea din Oradea, Teodora-Florina Albiter și-a dezvoltat cariera în sectorul non-profit și în domeniul comunitar, dedicându-și energiile către proiecte cu impact social. Cu peste șapte ani de experiență, coordonează inițiative precum Fondul Științescu și „Fondul pentru un viitor mai bun în comunitatea Oradea”, programe ce sprijină inovarea, educația și implicarea civic-locală.
Teodora a integrat în parcursul ei profesional elemente de leadership participativ și gestionare de proiecte complexe, demonstrând că absolvenții Universității din Oradea pot fi vectori ai schimbării. Profilul ei reflectă maturitatea profesională și viziunea deschisă spre colaborare intersectorială, între administrație, societate civilă și mediul cultural.
Olah Roland

Programul de studiu absolvit: Istorie – licență (2012); Istoria Vestului Românesc – master (2014); Istorie – doctorat, Școala Doctorală de Istorie, Universitatea din Oradea
În prezent: Asistent universitar, Departamentul de Istorie, Universitatea din Oradea
Formarea sa academică este strâns legată de Departamentul de Istorie al Universității din Oradea, unde a parcurs toate treptele studiilor universitare, de la licență și master, până la doctorat. În timpul studiilor doctorale, a beneficiat de un stagiu de cercetare la Arhivele Naționale ale Ungariei (2016–2017), având ca temă trecerea frauduloasă a graniței româno-maghiare în perioada 1980–1989.
Activitatea sa profesională se desfășoară în cadrul Departamentului de Istorie al Universității din Oradea, unde este asistent universitar. Este membru al Asociației Române de Istorie Contemporană și participă constant la conferințe și simpozioane naționale și internaționale.
Este autorul a două monografii: Trecere frauduloasă a graniței româno-maghiare în perioada 1980–1989 (2018) și Istoria Universității din Oradea (2022), alături de numeroase articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate.
Interesele sale de cercetare se concentrează pe istoria contemporană a României, cu accent pe istoria socială, istoria politică și istoria relațiilor internaționale. Cu o pregătire solidă și o activitate științifică bogată, Olah Roland se afirmă ca un tânăr cercetător promițător.
- Details
- Written by: AlumniUO
- Category: Alumni
- Hits: 165
Dan Mateaș

Programul de studiu absolvit: Energetică – Facultatea de Energetică, Universitatea din Oradea, promoția 2003
În prezent: Director Dezvoltare Rețea, Distribuție Energie Electrică România (DEER)
Dan Mateaș este absolvent al Facultății de Energetică din Oradea, promoția 2003, și are o carieră de peste două decenii în domeniul distribuției energiei electrice. Și-a început activitatea tehnică în cadrul Electrica Serv – Agenția de Servicii Energetice Oradea, unde a evoluat rapid, ocupând funcții de conducere: șef serviciu proiectare (2004–2016), director al Agenției de Servicii Energetice Oradea (2017–2018) și manager departament proiectare în cadrul Filialei de Distribuție Transilvania Nord, devenită ulterior DEER (2018–2022).
Din 2023 deține funcția de Director Dezvoltare Rețea la DEER, operator care gestionează rețeaua de distribuție a energiei electrice în 18 județe din România. În această poziție, coordonează proiecte strategice de investiții pentru modernizarea și digitalizarea infrastructurii energetice.
La ZF Power Summit 2025, Dan Mateaș a subliniat impactul apariției prosumatorilor, evidențiind atât beneficiile tranziției spre un sistem energetic descentralizat, cât și provocările create de densitatea mare de producători independenți. El a accentuat necesitatea adaptării infrastructurii și a reglementărilor, precum și a investițiilor consistente (5,7 miliarde lei planificate în următorii cinci ani, dintre care 2 miliarde finanțări europene) pentru transformarea rețelei într-una inteligentă și sustenabilă.
Pentru leadership și rezultate în domeniul distribuției de energie, în anul 2024 a fost premiat de către DEER pentru excelență în inovare și performanță.
Elian Nicolae Trandafir
Programul de studiu absolvit: Energetica Surselor Noi de Energie – licență; Doctorand în Științe inginerești, domeniul Inginerie Energetică; Curs postuniversitar UT Cluj-Napoca – Clădiri nZEB
În prezent: Administrator S.C. Solarfocus S.R.L.; Membru în Consiliul de Administrație al Termoficare Oradea.
Cariera profesională a lui Elian Nicolae Trandafir se întinde pe mai bine de două decenii în domeniul instalațiilor de încălzire, răcire și climatizare. Și-a început activitatea în anul 2000 ca inginer la SC Instaple Total SRL, iar între 2001–2005 a ocupat funcția de director tehnic la SC Italimex SRL.
Din 2005 este administrator și acționar majoritar al companiei Solarfocus SRL, unde coordonează activități de proiectare și implementare a soluțiilor energetice bazate pe tehnologii moderne și sustenabile. Expertiza sa cuprinde sisteme de eficiență energetică, instalații de climatizare și integrarea surselor regenerabile în construcții.
Începând cu anul 2022, este membru al Consiliului de Administrație al Termoficare Oradea, contribuind la strategiile de modernizare și eficientizare energetică a serviciilor de termoficare urbană.
De la primele proiecte tehnice până la coordonarea unor investiții majore în eficiență energetică și clădiri nZEB, parcursul său confirmă viziunea și pasiunea pentru inovare. Experiența sa îmbină pregătirea academică solidă cu spiritul antreprenorial, demonstrând cum educația dobândită la Universitatea din Oradea poate fi transformată într-o carieră de succes și impact în comunitate.
Ioan Valcauan
Programul de studiu absolvit: Tehnologia tricotajelor și confecțiilor, licență, promoția Iulie, 2018. De asemenea, absolvent al cursurilor de masterat Managementul calității și protecția consumatorului în domeniul textile-pielărie, promoția Iulie, 2020, .
În prezent: Dispo SWS la S.C. Silvania Worsted Spinning S.R.L. Din anul 2000 lucrez în domeniul textil, la SC „Silvania Worsted Spinning” lider mondial in productia de fire de lana. Silvania Worsted Spinning (SWS) din Simleu Silvaniei este cea mai moderna filatura de lana pieptanata din Romani care face parte din Grupul „Suedwolle” cu sediul în Nuremberg, Germania. Am început activitatea ca operator în producție, avansând la maistru în secția de filare, șef de secție, responsabil laborator. În perioada 2010-2015 am cumulat funcția de șef de secție cu cea de responsabil planificare internă.
În anul 2017, pe lângă coordonarea departamentului de planificare, am primit sarcina înființării și coordonării, Departamentului European de Comenzi, departament care se ocupa cu procesarea tuturor comenzilor care vin de la Departamentul de Vânzării, pentru toate locațiile de producție din Europa. Pe lângă coordonarea acestor două departamente, mai fac parte din doua proiecte, la nivel de grup: primul proiect se referă la schimbarea sistemului informatic actual, (INTEX), cu un sistem informatic mai performant (Dynamics 365), sistem deținut de Microsoft, iar cel de al doilea proiect are ca obiectiv îmbunătățirea comunicării între Departamentele de Planificare și Departamentul de Vânzări.
- Details
- Written by: AlumniUO
- Category: Alumni
- Hits: 157
Diana Almași

Programul de studiu absolvit: Fizică-Chimie-licenţă/ Chimie Structurală şi Aplicativă-master
În prezent: Asistent tehnic de cercetare, Institute of Organic Chemistry, University of Alicante
După absolvirea Specializării de Fizică-Chimie la Facultatea de Științe din cadrul Universității din Oradea în anul 2001 am fost preparator și apoi asistent universitar la Departamentul de Chimie din cadrul aceleiași universități, cu specializarea în chimie organică. În perioada 2005-2009 am realizat doctoratul în științele chimiei la Universitatea din Alicante (Spania) sub supravegherea profesorilor Carmen Najera și Diego Alonso având ca temă principală de studiu sinteza de noi organocatalizatori și aplicațiile lor în reacții aldolice și adiții tip Michael asimetrice.
În timpul stagiului post-doctoral la Institutul Catalan de Cercetare în Chimie din Tarragona (Spania) în grupul condus de Dr. Miquel Pericas am continuat să lucrez cu organocatalizatori suportați pe diferite rezine chimice pentru a face mai ușoară recuperarea lor.
În anul 2010 am devenit membru al echipei tehnice a Institutului de Sinteză Organică de la Universitatea din Alicante, institut unde lucrez și în momentul de față. Am schimbat cercetarea de bază pe cercetarea aplicată și lucrez la diferite proiecte în colaborare cu firme private. În această perioadă am căpătat experiență și m-am specializat în mai multe direcții cum ar fi de exemplu sinteza de principii active pentru industria farmaceutică, sinteza de substanțe aromatice pentru industria parfumurilor sau izolarea și identificarea feromonilor de Canis familiaris.
Claudia Simona Paven

Programul de studiu absolvit: Chimie-licenţă/ Chimie Structurală şi Aplicativă-master
În prezent: Chimist specialist în managementul calităţii, Preşedinte OBBCSSR -Filiala Arad
Absolventă a Facultății de Științe, specializarea Chimie, Promoția 2014, Universitatea din Oradea a reprezentat și continuă să reprezinte o poartă deschisă pentru toți absolvenții. Acest lucru se datorează cadrelor didactice care ne-au pregătit cu rigoare pentru a deveni profesioniștii de astăzi.
După finalizarea studiilor de licență, a urmat un masterat cu specializarea Chimie Structurală și Aplicativă din cadrul Facultății de Științe, iar ulterior a absolvit și studiile doctorale la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara.
Profesia de chimist i-a oferit multiple oportunități de angajare, activând în diverse domenii: în învățământ ca profesor, chimist în Laboratorul de Chimie Sanitară și Toxicologie din cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad.
În prezent, este chimist specialist în Managementul Calității și președinte al Filialei Arad a OBBCSSR.
Mulțumiri cadrelor didactice pentru implicarea constantă, respectul și prețuirea noastră rămân neschimbate.
Alexandra Pafca
Programul de studiu absolvit: Chimie-licenţă/ Chimie Structurală şi Aplicativă-master
În prezent: Chimist, Şef de laborator de inspecţii şi încercări
Născută în anul 1991, a crescut în Ştei, un mic orăşel de munte situat la poalele Munţilor Apuseni. De mică, pasiunea ei a fost cititul. În 2010 a devenit studentă a Universităţii din Oradea, urmând prima dată cursurile specializării Biologie, apoi cursurile specializării Chimie, ambele din cadrul Facultăţii de Ştiinţe.
În timpul studiilor de Chimie a beneficiat de o bursă Erasmus care i-a oferit posibilitatea să studieze chimia timp de 5 luni la „Universidad de Extremadura” - Spania. Întorcându-se în România, și-a finalizat studiile de licenţă – Chimie şi, în toamna aceluiaşi an, respectiv 2016, s-a angajat la o fabrică chimică din Oradea – SINTEZA S.A, în cadrul laboratorului de inspecţii şi încercări, unde am lucrat timp de un an ca şi laborant chimist. Simultan era înscrisă la masterat, specializarea Chimie Structurală şi Aplicativă din cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Oradea. La finalizarea studiilor de master a devenit şefa laboratorului în care și-am început activitatea.
Vasile Şarba

Programul de studiu absolvit: Chimie-licenţă/ Chimie Structurală şi Aplicativă-master
În prezent: Chimist specialist tehnic în galvanizare, zona Transilvaniei
Este absolvent al Facultății de Științe, specializarea Chimie, la Universitatea din Oradea. Drumul lui în acest domeniu a început în laboratoarele de analize fizico-chimice din Suplacu de Barcău, unde a acumulat cunoștințe solide și îndemânare practică. Un an mai târziu, oportunitatea de a lucra într-un laborator al fabricii Vernicolor, specializată în galvanizare, i-a deschis noi orizonturi. Într-un timp scurt, a avansat către rolul de inginer de proces, unde a aplicat cunoștințele dobândite într-un mediu practic și a contribuit la optimizarea proceselor existente.
Experiența lui în industria galvanizării s-a extins 5 ani mai târziu într-un rol de specialist tehnic regional în care a gestionat și coordonat mai multe fabrici pe zona Transilvaniei.
Revenirea în echipa Vernicolor în calitate de Specialist în Galvanizare este o oportunitate pe care o privește cu entuziasm și pasiune. Își propune să aducă contribuții valoroase prin implementarea inovației și prin susținerea unei dezvoltări continue în ceea ce privește procesele din această industrie în permanentă evoluție.
Aprecierea lui pentru fundația solidă pe care a primit-o la Universitatea din Oradea este imensă și este recunoscător pentru pregătirea riguroasă pe care a primit-o acolo.
BEDE Barnabas

Programul de studiu absolvit: Matematică-Fizică, 1998, master, Analiză reală și convexă, 1999
În prezent: Cercetător în domeniul învățării automate și dezvoltator software, cu experiență extinsă în livrarea de proiecte ML la scară internațională
După absolvirea programului de licență în informatică, mi-am continuat studiile doctorale în domeniul inteligenței artificiale și al învățării automate, finalizând teza de doctorat cu distincția maximă Summa Cum Laude. În această perioadă am publicat peste 20 de articole științifice și am contribuit activ la dezvoltarea de noi algoritmi și metode în machine learning.
Cu o experiență de peste un deceniu în cercetare și dezvoltare software, am realizat și coordonat peste 100 de proiecte, de la aplicații de mică amploare până la sisteme complexe de inteligență artificială implementate la scară largă. Expertiza mea acoperă un spectru variat de limbaje de programare și framework-uri, dintre care cele mai utilizate rămân Python și TensorFlow.
Consider limbajele de programare și framework-urile ca instrumente menite să sprijine atingerea obiectivelor clienților, iar formarea mea solidă în știința calculatoarelor îmi permite să mă adaptez rapid la noi tehnologii și paradigme. Astfel, mi-am consolidat reputația de cercetător și dezvoltator capabil să ofere soluții eficiente și inovatoare, cu aplicabilitate directă în domenii variate, de la analiză de date și procesare automată până la sisteme inteligente avansate.
Vlad-Sebastian Ionescu

Programul de studiu absolvit: Informatică – licență (2009–2012) / Sisteme Distribuite – master (2012–2014)
În prezent: Lector universitar doctor la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; Senior Software Engineer la Grail (UK); Freelance Machine Learning Scientist
Am absolvit programul de licență în Informatică la Facultatea de Științe a Universității din Oradea în anul 2012, iar ulterior mi-am continuat studiile la nivel de master în Sisteme Distribuite (2012–2014).
Cariera mea academică a evoluat prin obținerea titlului de doctor în informatică, finalizat cu distincția Summa Cum Laude. Am devenit lector universitar doctor la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității „Babeș-Bolyai”, unde contribui la formarea noilor generații de specialiști în domeniul informaticii și inteligenței artificiale.
În paralel, activez ca Senior Software Engineer la compania Grail din Marea Britanie și ca Freelance Machine Learning Scientist. De-a lungul a peste un deceniu de experiență, am realizat și livrat cu succes peste 100 de proiecte software de diferite dimensiuni, de la aplicații la scară mică până la soluții complexe bazate pe învățare automată.
Expertiza mea se concentrează pe utilizarea framework-urilor și limbajelor de programare moderne, în special TensorFlow și Python. Am publicat peste 20 de articole de cercetare în reviste și conferințe de specialitate, consolidându-mi reputația de cercetător și dezvoltator în domeniul inteligenței artificiale.
- Details
- Written by: alumni
- Category: Alumni
- Hits: 1945
Kele Brigitta

Programul de studiu absolvit: Interpretare muzicală Canto
În prezent: Solist Opera Maghiară Cluj-Napoca
A studiat Canto la Universitatea din Oradea cu Lavinia Cherecheș precum și la Academia de Muzică din Cluj-Napoca cu Gheorghe Roşu şi Alexandru Farcaş.
A câștigat Premiul Special al Juriului la Concursul Internațional Bad Mergentheim în 2006 și Premiul Agnes Kriza la Opera Maghiară din Cluj-Napoca în 2007.
De atunci este solistă permanentă a Operei Maghiare Cluj-Napoca, unde a cântat Pamina (Die Zauberflötte), Mimì (La Bohème), Micaela (Carmen), Amelia (A Masked Ball), precum și Saffi (The Gypsy Baron), Hanna Glavary (The Merry Widow) și Sylva Varescu (The Princess Csardas). Din 2011 este membră a trupei Deutsche Oper am Rhein, unde a interpretat Nedda (Pagliacci), Mimi (La Bohème), Donna Elvira (Don Giovanni), Micaela (Carmen), Violetta (La traviata), la Comtesse ( Les Noces de Figaro), Liù (Turandot).
A fost invitată la Opéra national de Paris și la Opéra d'Avignon pentru Pagliacci și La Bohème, la NCPA Beijing pentru Pagliacci, la Festivalul Masada pentru Carmen, la Metropolitan Opera New York pentru Musetta (La Bohème) și la Opera de Stat din Budapesta pentru Mimi.
În 2018, a debutat în Desdemona (Otello de Verdi) la Deutsche Oper am Rhein și a cântat prima ei Leonora (Le Trouvère) în concert cu Bucharest Radio Orchestra.
Carmen Rus

Programul de studiu absolvit: Pedagogie muzicală
În prezent: Manager Filarmonica de Stat Oradea
Carmen Rus este Manager al Filarmonicii de Stat din Oradea din anul 2021 și lect. univ. dr la Facultatea de Arte, Departamentul Muzică.
A fost dirijor al corurilor Camerata Oradinum al Centrului Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Bihor (2005-2012), Corul Armonia din Apateu, Ungaria (2011-2014), Corul Filarmonicii din Oradea (2005-2006), Corul de cameră Voces (2018- prezent) și este artist liric al Corului Filarmonicii din Oradea din anul 1997 până în prezent.
În anul 2010 a obținut titlul de Doctor în Muzică la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca cu teza: Actul interpretativ privit prin prisma psihologiei de ansamblu.
Georgiana Iudita Mircescu

Programul de studiu absolvit: Interpretare muzicală Instrumente
În prezent: Manager Filarmonica de Stat Oradea
Născută la data de 4 martie 1981, în Oradea, Georgiana- Iudita Mircescu studiază flautul și pianul la Liceul de Arte, unde în anul 1999 obține Diploma de Bacalaureat. În același an este admisă la Facultatea de Muzică din cadrul Universității Oradea, unde sub atenta îndrumare a profesorului Vasile Foica studiază flautul, iar începând cu anul 2004 este admisă la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj Napoca, unde timp de doi ani îi are ca mentori pe Maestrul Gavril Costea-flaut și prof. Liliana Cadar-muzică de cameră. În anul 2006 tânăra flautistă obține diploma de Master în muzică la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, iar doi ani mai târziu este admisă la studiile doctorale ale Universității Naționale de Muzică din București, avându-i profesori pe Prof.Univ.Dr. Vasile Ganțolea-flaut și Prof. Univ. Dr. Șerban-Dimitrie Soreanu-muzică de cameră.
Între anii 2008-2013, desfășoară o activitate doctorală sub îndrumarea maestrului Prof. Univ. Dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, care se finalizează cu susținerea publică a tezei intitulate: Sfera muzicii romantice – principii creatoare, idei stilistico-estetice, interpretative în repertoriul flautistic.
De-a lungul anilor, Georgiana-Iudita Mircescu participă la concursuri locale, regionale și naționale de specialitate, unde obține rezultate remarcabile, susține recitaluri și concerte pe plan local, în țarăși străinătate, colaborează cu Filarmonica de Stat din Oradea și cu Teatrul de Stat Regina Maria din Oradea, Teatrul SzigligetyEde din Oradea, participa la cursurile de măiestrie ale maeștrilor Bálint János (Ungaria), Petr Zejfart (Elveția), Mihaela Anica (Viena), Matei Ioachimescu (Viena), Ana Oltean (Elvetia). Pe lângă activitatea concertistică, tânăra flautistă are o bogată activitate didactică și științifică.
Începând cu anul 2004 este profesor de flaut la catedra de Instrumente de suflat și percuție a Liceului de Arte din Oradea, unde pe parcursul anilor obține rezultate deosebite la competițiile regionale, naționale și internaționale dedicate elevilor și studenților. Georgiana-Iudita Mircescu participă la Sesiuni de Comunicări Științifice locale, naționale și internaționale organizate de Facultatea de Arte din cadrul Universității Creștine Partium Oradea și Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca.
- Details
- Written by: alumni
- Category: Alumni
- Hits: 1538
Explorați comunitățile alumni ale facultăților Universității din Oradea
- Facultatea de Arte, aici.
- Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, aici.
- Facultatea de Drept, aici.
- Facultatea de Geografie, Turism și Sport, aici.
- Facultatea de Informatică și Științe, aici.
- Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, aici.
- Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, aici.
- Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, aici.
- Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, aici.
- Facultatea de Litere, aici.
- Facultatea de Medicină și Farmacie, aici.
- Facultatea de Protecția Mediului, aici.
- Facultatea de Științe Economice, aici.
- Facultatea de Științe Socio-Umane, aici.
- Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman, aici.