Zilele Carierei 29-30 mai 2023!
Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Științe EconomiceCentrul de Consiliere și Servicii privind Cariera (CCSC), Asociația Alumni Universitatea din Oradea, Uniunea Studenților din Oradea și Asociația Studenților Ingineri din Oradea.
În prima zi, pe 29 mai 2023, organizatorii împreună cu entitățile economice participante, au organizat o serie de întâlniri, webinarii și ateliere pe teme legate de carieră și prezentarea candidaților în fața angajatorilor.
În data de 30 mai 2023 a avut loc un târg de joburi în holul Bibliotecii Universității din Oradea. Au participat 17 companii cu standuri oferind peste 400 de locuri de muncă și peste 200 de internship-uri. De asemenea, organizația studențească AIESEC a participat cu un stand propriu prin care a oferit studenților oportunități interesante. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor a fost, de asemenea, prezentă la eveniment, oferind o varietate semnificativă de locuri de muncă destinate persoanelor cu studii superioare. Printre pozițiile disponibile se numără ingineri în domeniile IT, automatizări și construcții, kinetoterapeuți, medici și specialiști în economie generală, conform informațiilor furnizate de către funcționarii AJOFM.
Târgul a fost vizitat de sute de studenți dornici să înceapă să lucreze sau să învețe o meserie iar atmosfera a fost extrem de animată.
Organizatorul principal și sufletul evenimentului a fost directoarea centrului de consiliere și servicii în carieră, psihologul dr. Adriana Borza, care este și vicepreședintă a Asociației Alumni Universitatea din Oradea, alături de studenții și de cadrele didactice de la Facultatea de Științe Economice. Ea consideră că Zilele Carierei și-au atins obiectivul propus. Prin aceste evenimente, studenții, în special cei din programele de studii economice și tehnice, au șanse mari să găsească ușor un loc de muncă, dat fiind că meseriile lor sunt căutate pe piața muncii din Oradea.
Evenimentul Zilele Carierei a reușit să ajute studenții să înțeleagă mai bine piața muncii, să cunoască așteptările și ofertele angajatorilor și, în câteva cazuri, să construiască temelia unor cariere de succes prin efortul comun al tuturor celor implicați.
 

Informații de contact

Asociația Alumni Universitatea din Oradea

Adresă: Str. Universității nr. 1 Oradea 410087 România, campus principal al Universității din Oradea clădirea M, sala 17-18, parter (fostul secretariat al Facultății de Arte).

Președinte: conf. univ. dr. Dorin Cristian Coita

Telefon: 0722 565 854

E-mail: dcoita@uoradea.ro